În perioada 10-11 decembrie 2025, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior” și Centrul de Cercetări Filologice, Istorice și Culturale, organizează conferința științifică „Trasee și convergențe culturale naționale în România Mare”.

Lucrările conferinței se desfășoară la Târgu Mureș și online, fiind organizate în cadrul proiectului bilateral PN-IV-P8-8.3-ROMD-2023-0134: Trasee și convergențe culturale și naționale: Transilvania și Basarabia, realizat între USM și UMFȘT „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Programul include comunicări în plen despre Basarabia în cultura României Întregite, elaborarea și editarea primei sinteze de istorie a Basarabiei după Marea Unire și dezbaterea Legii de Unificare Administrativă, urmate de patru paneluri tematice pe parcursul celor două zile.
Vedeți Programul evenimentului aici.